O sa aiba in curand 3 ani, ca si domnisoara de altfel.E roz (acum roz prafuit), are doar cap si o rochie lunga... dar a fost botezat "Petrica" de Buni, dupa ursul meu, primul Petrica care mi-a fost fidel nu numai mie ci si nepotilor mei, 6 la numar... care acum sunt mari (2 in State, 2 in Germania, 2 aici) ... si Petrica a ramas.
Petrica e de varsta Alexandrei... I l-am dus la spital din prima zi (n-am ascultat de sfaturi, ca nu e bine, ca sunt microbi, ca o sa-i aducem acasa, dar daca am rezistat noi trebuai sa reziste si el)... si dupa ce a zis "aha, asta e mama" a facut cunostinta si cu Petrica.
Il iubeste, il mai cearta (n-a ezitat s-l arunce pe geam afara cand s-a suparat), ii vorbeste si sunt nedespartiti, mai ales noaptea... (s-a intamplat de cateva ori sa constatam inainte de culcare ca nu-l avem si sa trebuiasca sa fugim sa-l recuperam de pe unde l-am uitat). Acum ne asteapta de obicei acasa, nu mai riscam.... (am facut tot posibilul sa mai avem unul la fel, dar am primit alti 2 ...asemanatori, dar care nu sunt Petrica) si Alexandra spune ca o astepta-o, ca a plans dupa ea.... Se bucura atat de mult cand il vede ce cuminte o asteapta in patut.
.... pe la 4 luni
Intr-o zi m-am lovit la picior.... Si a venit si mi-a improvizat un pansament din Petrica :) si m-a asigurat ca o sa-mi treaca. Mi-a trecut instant. Si am realizat ca in lipsa unor pupice vindecatoare si diponibile imediat, Petrica chiar face minuni.
Si povestea ar putea continua...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu